mandalePentru ca ne-am simtit bine la pictat de mandale, iti propun sa ne intalnim din nou, pentru a ne conecta cu simbolurile Maestrilor Inaltati.

Maestrii Inaltati sunt fiinte spirituale iluminate care:
– au avut cel putin o existenta terestra;
– de-a lungul mai multor vieti s-au straduit sa isi indeplineasca misiunea si ratiunea de a fi (planul divin), prin aceasta inaltandu-se la sursa lor divina si reunindu-se cu Spiritul;
– desi odata au avut corpuri fizice ca ale noastre, acum locuiesc in planurile energetice superioare, avand corpuri de lumina;
– au ales sa ramana conectati cu sufletele din planul terestru pentru a le indruma. Ei sunt profesorii omenirii, sfatuind pe toti aceia care se afla pe o cale spirituala si a caror dorinta este de a se reuni cu constiinta Divina.

Unii dintre acesti Maestri Inaltati au lacasuri spirituale in planurile energetice superioare, in care putem calatori in corpurile noastre eterice in timpul somnului sau al meditatiei.

Marea Fratie Alba este o organizatie spirituala, alcatuita din acei Maestri Inaltati care, desi au devenit nemuritori, au declarat ca nu vom trece in planurile energetice superioare si ne vom lasa fratii si surorile in urma pe Terra. Vom ramane si vom asista.
Din aceasta organizatie mai fac parte si reprezentanti ai ierarhiilor angelice, precum si reprezentanti ai civilizatiilor de pe alte planete implicati in procesul de evolutie al lumii noastre
Organizatia include membri venind din fiecare cultura, rasa,si religie, sfinti apartinand culturii vestice precum si intelepti apartinand civilizatiilor orientale. Acestia s-au reunit cu Spiritul Divin, iesind de sub incidenta ciclurilor Karmei si inaltandu-se in planurile energetice superioare unde se afla locasul spiritului.

In cadrul evenimentului vom alege acel simbol cu care simtim ca rezonam si il vom picta cu acele culori pe care le vom alege intuitiv. Vom lasa simbolul sa vorbeasca Fiintei noastre si sa ne activeze ADNul si corpul de lumina.

Facilitatorul intalnirii este Ramona-Alina Jacota – consilier in dezvoltare personala, practician de vindecare reconectiva si reconectare, scriitor.

Investitia ta este de 80 ron. Daca ai mai participat la atelierele noastre sau daca vii cu un prieten(a) investitia ta e 60 ron.

Te asteptam cu drag!

quantum-therapy-evenimente quantum-therapy-evenimente4 quantum-therapy-ramonajacota ramona-jacota-quantumtherapy quantum-therapy-evenimente1 quantum-therapy-evenimente2 


Loading Map....

Data Eveniment
21/11/2016
6:30 pm - 9:30 pm

Locatie
Centrul de Medicina Integrativa Quantum Therapy

Categorie


Rezervari

Nu mai pot fi facute rezervari

×

Faceti o programare si veti fi contactat(a) in cel mai scurt timp